La ceas de seară, pe un drum banal, Mircea Lucescu s-a împiedicat de un canal! Seniorul fotbalului românesc, cursă cu „obstacole”, alături de eternul prieten Dinu Gheorghe | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

La ceas de seară, rapidiștii Mircea Lucescu și Dinu Gheorghe au ieșit la plimbare pe străzile Bucureștiului, însă „Il Luce” era s-o pățească serios.

Jurnaliștii ProSport i-au surprins pe cei doi prieteni pe străzile Capitalei, mergând relaxați și privind în jur clădirile. Poate chiar din cauza acestei relaxări Mircea Lucescu s-a împiedicat de un canal stradal și era să cadă. Din fericire, chiar dacă are 74 de ani, Lucescu a dat dovadă că încă are reflexe extraordinare și s-a echilibrat imediat. Totul s-a încheiat cu un scurt zâmbet din partea lui Dinu „Vamă”. Cei doi sunt prieteni de zeci de ani, de când au colaborat la Rapid, Lucescu – antrenor, iar Gheorghe – președinte.

Mircea Lucescu se implică la Rapid

Chiar dacă e liber de contract și a fost în discuții cu Beșiktaș în ultima perioadă, Mircea Lucescu se implică direct la Rapid. A fost prezent la majoritatea meciurilor giuleștenilor din Liga 2, dar și la antrenamentele echipei.

Lucescu e recunoscut pentru talentul său de a descoperi jucători brazilieni talentați. Așa s-a întâmplat și în 2004 când a pus ochii pe Matuzalem, pe care l-a transferat la Șahtior Donețk, iar jucătorul i-a rămas recunoscător chiar și în ziua de azi.

„Mircea Lucescu a devenit un fel de tată pentru mine la Șahtior Donețk”, a spus Matuzalem pentru Gianluca Di Marzio. La Șahtior Donețk, Matuzalem a evoluat 3 sezoane și a câștigat două titluri ale Ucrainei.

Mircea Lucescu a antrenat de-a lungul timpului echipe precum Corvinul Hunedoara, Dinamo, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit Sankt Petersburg și naționalele României și Turciei.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua de la zero, printre străini
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua…
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Cutremur după gratii. Elena UDREA a...
Cutremur după gratii. Elena UDREA a...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…